De ce avize și autorizații ai nevoie pentru o sală de evenimente?

autorizare sala de evenimente cluj

Fie că discutăm despre concerte, nunți, sau petreceri, o sală destinată evenimentelor poate fi o afacere profitabilă în Cluj-Napoca, dar și în localitățile învecinate, precum Florești, Apahida, Dezmir, sau Baciu.

Pentru deschiderea unei săli de evenimente va trebui să obțineți o serie de avize și autorizații de funcționare. Însă, înainte de a vă ocupa acestea, trebuie să vă asigurați că spațiul are în acte destinația potrivită.

O sală pentru evenimente precum nunți, concerte, petreceri, la care se servesc băuturi și alimente, trebuie să aibă în CF destinația de alimentație publică. Dacă ați ales un spațiu cu o altă funcțiune, înainte de toate, va trebui să realizați o schimbare de destinație.

Cum se poate schimba destinația unui imobil?

Destinația unui spațiu se poate schimba în două moduri:

  • prin obținerea unei adeverințe de la primărie, dacă spațiul nu a suferit modificări structurale neautorizate, sau
  • prin autorizație de construire, în caz contrar.

Sunt însă câteva probleme pe care le puteți întâmpina la modificarea destinației unui imobil:

  • În primul rând, trebuie să verificați dacă zona permite modificarea în funcțiunea dorită și dacă da, în ce condiții.
  • La schimbarea destinației veți avea nevoie de acceptul vecinilor. Fiind vorba de o activitate care poate genera zgomot și agitație, trebuie să vă asigurați că veți putea obține acordul vecinilor, înainte de a semna un contract de închiriere.
  • În funcție de caracteristicile și localizarea spațiului, va trebui să asigurați un minim de locuri de parcare. Fără acestea, nu veți putea schimba destinația imobilului.
  • Dacă modificarea funcțiunii se realizează prin autorizație de construire, va trebui să vă așteptați la costuri mai ridicate și la întârzierea începerii activității cu câteva luni.

Sfatul nostru este ca, înainte de a semna un contract de închiriere, să ne contactați pentru o expertiză a spațiului. Oferim acest serviciu pentru a vă putea asigura că imobilul are destinația potrivită – sau că aceasta poate fi modificată – dar și că acesta respectă toate condițiile necesare pentru obținerea ulterioară a autorizațiilor de funcționare. Despre ce presupune expertiza spațiului puteți citi mai multe aici: Ce este expertiza spațiului, când e necesară și de ce o recomandăm clienților noștri?

Odată ce spațiul are destinația potrivită, se poate trece la obținerea autorizațiilor necesare funcționării unei săli de evenimente.

Ce autorizații și avize sunt necesare pentru o sală de evenimente?

Pentru deschiderea unei săli de evenimente, va trebui să începeți cu

  • Autorizația ISU

Având în vedere că o sală de evenimente funcționează deobicei în spații de mari dimensiuni, adunând un număr mare de persoane, veți avea nevoie de o autorizație de la ISU.

Autorizarea la ISU este un demers complex ce presupune proiectarea și implementarea unor măsuri de securitate la incendiu, care deobicei implică anumite modificări ale spațiului. De aceea, vă recomandăm să începeți procesul de autorizare, înainte de a amenaja spațiul.

Despre ce presupune autorizarea la IGSU și care sunt pașii de urmat, puteți citi mai multe aici: Autorizarea ISU.

Apoi, după amenajarea spațiului, va trebui să obțineți

  • Autorizația de la DSP,
  • Autorizația de la DSVSA și
  • Acordul de funcționare de la Primărie.

În funcție de specificul activității și caracteristicile spațiului, este posibil să fie necesară și obținerea

  • Autorizației de mediu

Dacă veți dori să amplasați și o terasă și/sau o reclamă luminoasă adiacente sălii de evenimente, pentru acestea veți avea nevoie și de

  • Autorizație de construire

Echipa noastră se ocupă de obținerea tuturor acestor autorizații, precum și de schimbarea destinației spațiului, atât prin adeverință de la primărie, cât și prin autorizație de construire.

Vă oferim asistență pe tot parcursul acestui proces, întocmim documentațiile și depunem documentele la fiecare instituție în parte. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de ajutor la autorizarea afacerii dumneavoastră, vă invităm să ne contactați.